Infecția cu Hantavirus
Prin prezentul articol vă aducem la cunoștință aspecte de interes în ceea ce privește infecția cu Hantavirus, având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la focarul de infecție semnalat la bordul unei nave de croazieră din Oceanul Atlantic, precum și raportările recente privind apariția unor cazuri de îmbolnăvire asociate acestui virus, coroborate cu precizările și recomandările formulate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Hantavirusurile sunt virusuri care se pot răspândi de la animale la oameni, cel mai adesea atunci când aceștia inhalează praf sau particule minuscule ridicate din urina, excrementele sau saliva rozătoarelor infectate, în special în locuri închise sau slab ventilate. Majoritatea hantavirusurilor nu se transmit de la persoană la persoană. Excepție face virusul Andes, implicat în focarul de pe nava din Oceanul Atlantic. Acesta este raportat în principal în anumite părți ale Americii de Sud și s-a dovedit a se răspândi între oameni, de obicei prin contact apropiat și prelungit. Poate duce la o infecție pulmonară severă numită sindromul pulmonar determinat de Hantavirus, care se poate agrava rapid și poate pune viața în pericol.
Hantavirusul poate fi foarte periculos pentru persoana care se îmbolnăvește, dar nu prezintă același risc larg de epidemie ca SARS sau COVID-19.
Infecția cu Hantavirus poate provoca trei tipuri principale de boli, în funcție de tulpina de Hantavirus:
– Febra hemoragică cu sindrom renal (HFRS) cauzată în principal de virusurile Seul, Puumala și Dobrava, este o boală infecțioasă caracterizată prin febră, tendințe de sângerare și probleme renale (în principal în Europa și Asia);
– Nefropatia epidemică, cauzată de virusul Puumala, este o afecțiune medicală care afectează rinichii (întâlnită frecvent în Europa);
– Sindromul cardiopulmonar cauzat de Hantavirus: acesta afectează inima și plămânii, ducând la probleme respiratorii și cardiace (întâlnită în America). Este o boală severă caracterizată prin febră și simptome generale, urmate de detresă respiratorie rapidă și șoc. Poate fi cauzat de virusul Andes, virusul Sin Nombre și alte câteva.
Rezervorul de Hantavirusuri
Rozătoarele, precum șoarecele de câmp și șoarecele cu gât galben, sunt rezervorul de hantavirusuri. În partea de nord a Europei, epidemiile umane apar în timpul vârfurilor ciclice de populație ale speciilor gazdă. În zonele cu climă temperată ale Europei epidemiile umane sunt legate de apariția neregulată a anilor cu culturi abundente în semințe de stejar și fag, care reprezintă hrana pentru speciile de rozătoare, ducând astfel la o creștere semnificativă a populației acestora. Rozătoarele purtătoare invadează adesea așezările umane toamna, crescând astfel riscul la om. În timpul anilor de vârf, o proporție mare de rozătoare pot fi seropozitive, eliminând virusul după 5-6 zile, iar excreția continuă timp de aproximativ două luni.
Mod de transmitere
Rozătoarele elimină hantavirusuri prin urină, fecale și salivă, iar infecția umană are loc în principal prin inhalarea aerosolilor din excremente uscate ale rozătoarelor contaminate cu virusuri, prin inoculare conjunctivală, leziuni ale pielii sau mușcătură de rozătoare. Prin urmare, locurile infestate cu rozătoare reprezintă zone de risc. Până acum, transmiterea de la persoană la persoană a fost demonstrată doar pentru virusul Andes, prezent în unele regiuni din America de Sud. Spre deosebire de COVID-19, hantavirusul Andes nu se răspândește cu ușurință între oameni. Transmiterea de la om la om este rară și necesită un contact strâns prelungit, adesea în spații închise. În plus, rezervorul natural de rozătoare pentru acest virus nu este prezent în Europa, ceea ce face improbabilă răspândirea susținută în comunitate.
Grupuri populaționale la risc
Riscul de transmitere este crescut în asociere cu activități în aer liber (de exemplu, agricultură, silvicultură, grădinărit și activități recreative) sau la curățarea încăperilor, cum ar fi pivnițele și podurile. Lucrătorii silvici și fermierii prezintă un risc crescut de expunere.
Măsuri de prevenire
Evitarea prafului contaminat cu virusuri este de o importanță primordială, iar persoanele cu boli preexistente pot folosi măștile faciale. Aerosolizarea prafului trebuie evitată atunci când se curăță zonele care conțin excremente de rozătoare, recomandată fiind curățarea umedă cu dezinfectanți. Rozătoarele sălbatice duse în case ca animale de companie sau în laboratoare în scopuri de cercetare pot fi surse de infecție. Din cauza faptului că virusul Puumala rămâne infecțios în afara gazdei pentru o perioadă îndelungată (timp de două săptămâni la temperatura camerei), riscul de infecție poate persista chiar și după ce rozătoarele au fost îndepărtate.
Diagnostic
Diagnosticul infecției cu Hantavirus se bazează în principal pe detectarea anticorpilor, prin teste imunofluorescente (IFA) sau teste imunoenzimatice (EIA). În faza acută a infecției cu Hantavirus, anticorpii nu sunt specifici. Aviditatea scăzută a anticorpilor IgG și fluorescența granulară în IFA a serurilor acute pot fi utilizate pentru a diferenția o infecție veche de una nouă. În ultimii ani au fost dezvoltate testele imunocromatografice IgM ca test la fața locului cu cititor optic, putând fi utilizate și teste de laborator de tip RT-PCR din sângele pacientului.
Tratament
Nu există un tratament curativ pentru infecția cu hantavirus. Eliminarea sau minimizarea contactului cu rozătoarele este cea mai bună modalitate de a preveni infecția.
În acest sens, recomandarea fermă este aceea de a se respecta periodicitatea prevăzută de Ordinul M.S. nr. 119 din 4 februarie 2014, respectiv: ”dezinsecţia periodică se va face la intervale prevăzute în metodologii, dar nu mai mari de 3 luni, iar deratizarea periodică se va face la intervale de maximum 6 luni; între operaţiunile periodice se vor aplica proceduri de dezinsecţie şi deratizare curente, de întreţinere, în funcţie de prezenţa vectorilor.”
Tratamentul bolii cu Hantavirus este în principal simptomatic. Menținerea echilibrului fluidelor, evitând în același timp suprahidratarea la un pacient potențial oliguric, este de o importanță critică. În caz de insuficiență renală poate fi necesară dializa. Ribavirina este singurul medicament utilizat în infecțiile severe cu hantavirus în Europa. În prezent nu există vaccin disponibil în Europa. Deoarece hantavirusurile europene nu se răspândesc de la om la om, nu este necesară izolarea.
Informații despre focarul de Hantavirus de pe navă
Autoritățile din domeniul Sănătății Publice sunt îngrijorate în legătură cu acest focar deoarece:
- În timp ce oamenii pot obține, de obicei, doar o infecție cu hantavirus din contactul cu particule contaminate de la rozătoare, acest focar implică tulpina Andes, care se poate răspândi între oameni, deși acest lucru se întâmplă rar.
- Infecția cu virusul Andes are o rată ridicată a mortalității, deoarece poate provoca o afecțiune care pune viața în pericol, numită sindromul pulmonar determinat de Hantavirus.
- Controlul focarului este dificil întrucât oamenii pot răspândi virusul înainte de a începe să prezinte simptome, acestea apărând de la două până la opt săptămâni,.
- Nu există niciun tratament sau vaccin pentru a combate infecția cu virusul Andes, iar tratamentul se concentrează pe abordarea simptomelor.
Metode pentru gestionarea dezinformării
Informațiile despre o epidemie sunt de regulă urmate adesea de un val de dezinformare. Astfel, este recomandat să consultați site-urile web și canalele de comunicare socială ale autorităților sanitare oficiale verificate, cum ar fi INSP, ECDC și OMS.
Surse: