Ziua mondiala de lupta impotriva hepatitei

În fiecare an, data de 28 iulie marchează Ziua Mondială a Hepatitei (World Hepatitis Day), prilej pentru a atrage atenția  asupra poverii globale a hepatitei virale și nevoii de a intensifica acțiunile de prevenție, diagnostic și tratament timpurii pentru eliminarea hepatitei virale.

Organizația Monială a Sănătății a adoptat strategiile globale privind HIV, hepatita virală și infecțiile cu transmitere sexuală pentru perioada 2022-2030, care au ca obiectiv eliminarea hepatitei virale B și C până în anul 2030, accentuând importanța testării și accesul facil la îngrijire și tratament.

Campania OMS a anului 2023, sub sloganul „O singură viață, un singur ficat!” aduce în atentie ca avem o singură viață și doar un ficat. Hepatita le poate devasta pe ambele.

Ficatul sănătos îndeplinește în tăcere peste 500 de funcții vitale în fiecare zi pentru a ne menține în viață.

Infecția cu virușii hepatici este, de asemenea, tăcută, simptomele apărând doar odată ce boala este avansată, prin urmare există foarte multe persoane nediagnosticate care trăiesc cu hepatită. Deși există multe tipuri diferite de virusuri ale hepatitei (de la A la E), hepatitele B și C sunt cele mai îngrijorătoare și provoacă aproape 8000 de infecții noi în fiecare zi.

Rezultatul? Peste un milion de decese prevenibile legate de hepatită în fiecare an – la nivel mondial – și o nouă infecție cronică la fiecare zece secunde. Există vaccinuri și tratamente eficiente pentru hepatita B și chiar un remediu pentru hepatita C.

Pe lângă cunoașterea stării de sănătate a ficatului și căutarea unui tratament, reducerea consumului de alcool, obținerea unei greutăți sănătoase, tratarea hipertensiunii arteriale și gestionarea diabetului sunt cheia pentru un ficat sănătos.

Testarea pentru Hepatita B și C este gratuită prin medicul de familie.

SURSE

 https://www.who.int/campaigns/world-hepatitis-day/2023

https://insp.gov.ro/2023/07/28/ziua-mondiala-de-lupta-impotriva-hepatitei/#


Alte articole:
Sari la conținut