Scurt Istoric al Spitalului Clinic „Avram Iancu” Oradea
Spitalul Clinic ”Avram Iancu” Oradea, subordonat Direcției Medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, este situat în centrul orașului Oradea. Clădirea în care funcţionează Spitalul Clinic Avram Iancu Oradea, a fost construită în anul 1731 de călugării franciscani şi folosită de aceştia drept Lazaret, medicii fiind călugări. Iosif al-II-lea poreclit “ regele cu pălărie “ din cauză că nu a fost încoronat după moartea mamei sale, împărăteasa Maria Tereza, a devenit împărat la 5 septembrie 1786. Imediat după înscăunarea sa ca împărat, a izgonit pe călugării franciscani atât din biserică cât şi din acest imobil. Din anul 1788, clădirea a fost folosită de armata imperială, la început ca instituţie militară, apoi ca spital militar, în tot timpul Imperiului Habsburgic.După unirea Transilvaniei cu România, în 1919, clădirea este ocupată de un spital militar român.
În 1940, cedarea Transilvaniei de nord, în urma dictatului de la Viena, a impus evacuarea în câteva ore a spitalului la Turda, unde apoi a fost desfiinţat. În graba evacuării, nu s-a putut salva arhiva şi nu sunt date asupra încadrării şi funcţionării spitalului militar între 1919-1940.
Spitalul militar Oradea s-a înfiinţat la 1 august 1945 prin contopirea spitalului militar Cernăuţi, aflat la Timişoara în timpul războiului antihitlerist sub denumirea de Spitalul 129 de zonă interioară cu Spitalul 179 de zonă interioară ( profil Oftalmologie ), provenit tot din Cernăuţi şi anexa primului. Instalarea la Oradea s-a făcut cu tot personalul şi materialele spitalului militar Cernăuţi.
La 22 iunie 1941, izbucneşte războiul antisovietic şi în urma retragerii trupelor sovietice din Bucovina de Nord, Spitalul se reinstalează la Cernăuţi la 15.09.1941, în acelaşi local care este reparat, cu aceeaşi capacitate de 350 de paturi dar sub denumirea de Spitalul 129 de Zonă Interioară.
La 25.03.1944 spitalul militar 129 de Zonă Interioară este evacuat la Timişoara, începându-şi activitatea la 15.04.1944 în localurile liceelor Goga, Carmen-Silva şi Notre-Dame. După 23 august 1944 spitalul evacuat în comunele Recaş, Dumbrava şi Insfălău, dă asistenţă răniţilor din lupta pentru apărarea Banatului de trupele germane.Începând cu data de 01.10.2000 Spitalul Militar Oradea îşi schimbă denumirea în Spitalul Militar de Urgenţă Oradea conform ordinului Statului Major General nr. G.3/1914 din 17.10.2000.
Ulterior, în data de 01.07.2005 prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M98 din 15.06.2005, Spitalul Militar de Urgenţă Oradea devine Spitalul Clinic Militar de Urgenţă Avram Iancu Oradea, funcţionând astfel până în decembrie 2008. În baza H.G. nr. 1.252 din 8 octombrie 2008 Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Avram Iancu” Oradea trece din subordinea Ministerului Apărării în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi devine Spitalul Clinic de Urgenţă Avram Iancu Oradea. La data de 10.01.2018 conform avizului Ministerului Sănătății nr. 910158 se schimbă denumirea din Spitalul Clinic de Urgenţă Avram Iancu Oradea în Spitalul Clinic Avram Iancu Oradea astfel cum funcţionează şi în prezent.